RSS Feed

Inglorious bastards

Inglorious bastards

Lectia nr. 1

Pentru mine, acest blog nu reprezintă o mare realizare. L-am creat strict în scopuri academice, mai exact pentru că trebuia la şcoala. Era deci o necesitate. Nu am crezut în bloguri deloc până în momentul în care am vazut cât de usor funcţioneză acest sistem şi cât de rapid apare feed-backul. Consideram că doar oamenii aroganti şi fără prieteni au bloguri, facute din frustrările lor şi din dorinţa de a-şi împărtăşi credinţele ( asta pentru că în viaţa reală nu prea reuşesc să comunice eficient ). Apoi, mi-am dat seama că nu e chiar aşa usor sa ai un blog, să convingi pe cât mai multă lume să citească aberaţiile tale şi în final să devii un formator de opinie. Toata treaba asta presupune mult mai multă muncă decât m-am aşteptat. Partea buna însa, vine mult mai repede..vezi cum clipă de clipă “copilul” iţi creşte ( aici mă refer la vizualizări ) şi asta înseamnă ca oamenilor le place să-şi petreacă timpul “informandu-se” ( fapt pe care eu nu puteam să îl accept până acum ). Aşadar, mi-am propus să-i accord mai multă atenţie micuţului; am încredere că într-o zi va deveni un “om mare”.

Acest articol, prin urmare, va fi răspunsul meu la problemele pe care le-am observat recent. Tot despre oameni este vorba, despre poziţii şi atiudini sociale.

O să încep prin a spune că nu sunt deloc un om perfect, nici măcar aproape de perfecţiune nu mă aflu (oricât mi-aş dori asta ) şi blogul asta mă reprezintă, deci nici el nu o să fie perfect. Totuşi cred că el se poate corecta dar oamenii urâţi nu vor putea deveni niciodata mai frumoşi J aşa că targetul meu, de acum încolo, o să fie : Oamenii frumoşi care au capacitatea să înţeleagă conceput indiferent de imperfecţiunile sale. Pentru că  asta îl face unicat şi deosebit.

Dragi oameni frumoşi, vă cer iertare pentru greşeşile mele. Nu e o lipsă de respect! E doar scrisul unui tânăr care încearcă să schiteze o lume mai frumoasă, cu paşi mărunţi însă.

E o lume liberă! Ion Raţiu, dacă vă amintiţi de el, a luptat pentru ca eu să am dreptul să promovez ce vreau eu pe blogul meu. Vă invit cu consideraţie să nu mai citiţi dacă nu va place. Sunt doar ideile mele. Dacă dumneavoastră, domnilor şi doamnelor, sunteţi prea buni pentru o simplă “libelulă”, vă urez mult succes în treaba voastră. La revedere!

Oameni dragi, vouă vreau să prezint starea mea printr-un citat de Ion Creangă. El a reuşit, mult mai bine decât aş fi putut eu vreodată, să extragă credinţa esenţială: “Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj.” Cam asta cred şi eu acum despre oamenii pe care îi vad în jurul meu şi nu numai că eu prind curaj, dar prind şi viteză. Cu toţii sunt nişte personlităţi, minţi sclipitoare, care ştiu să facă orice treabă mai bine decât cel care o face deja. Toţi sunt mult mai buni decât restul, dar de fiecare dată universul se împotriveşte succesului lor şi au un mare ghinion care le strică planurile. Mai este şi o altă categorie, cei care sunt prea buni pentru a înceape de la lucrurile elementare.

Despre această categorie am o povestioară pe care bunicul mi-o spunea mereu când vedea că mă mâţâi şi nu-mi convine nimic. Îmi repeta că “birturile sunt pline de beţivi care se întrec în laude şi povestesc ce ar fi putut ajunge dacă ar fi vrut. Dar, din cauză ca n-au vrut să fie cineva, s-au limitat la a fi alcoolici. “Vremea a trecut, bunicul s-a dus şi a venit rândul meu să împrăştii cu învăţături (hahaha). Cu ocazia asta îi salut şi eu pe perietenii mei cu paharul în mână. Destul pentru astăzi cu teoriile! Voi încheia articolul cu un alt citat celebru.

“E foarte greu să ai ceva cu adevărat, să-l capeţi sau să-l cucereşti. Mai mult ne închipuim că posedăm decât posedăm. E. Cioran

Dragi oameni frumoşi, vă cer iertare pentru greşeşile mele. Nu e o lipsă de respect! E doar scrisul unui tânăr care încearcă să creeze o lume mai frumoasă, cu paşi mărunţi însă.

P.S. Următorul articol va fi unul amuzant.

Metafore solide; atunci şi acum cu Ion Luca Caragiale

Astăzi vin cu dezgust şi chiar cu scârbă faţă de Grămada ( ca să ma exprim deloc literar ) de oameni prosti. Aşadar ca punctu-mi de plecare am ales un mare maestru şi un mereu actual “zicător” al situaţiilor sociale.

Pentru cei care au uitat câte roluri a îndeplinit Ion Luca Caragiale, voi începe prin a spune doar ca a fost un celebru: dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic şi ziarist român. Considerat acum cel mai mare dramaturg român şi unul dintre cei mai recunoscuţi scriitori ai ţării noaste, el a reuşit să işi păstreze popularitatea până în prezent. Cu uşuriţă se poate observa că celor mai multi dintre noi ne place să “jucăm” în piesele lui şi în viaţa de zi cu zi, chiar mai mult scenele sunt privite cu admiratie şi aplauze  pentru talentul actoricesc de către “public”; nici de scenă nu mai e nevoie acum, totul e mult mai vizibi şi se poate desfăşura oricum.

Farfuridi, Branzovenescu, Goe, Zoe, Mam mare, Veta, Miţa, Mamiţa şi Didina pot fi consideraţi  manierati domni şi doamne, cu o atitudine şi un comportament exemplar, precum şi o ţinută care atestă valoarea lor socială dacă ar fi să comparăm cu “stimabilele” noastre exemplare

Datorită puterii lui extraordinare de a surprinde cele mai sublime trăsături umane ale societăţii, personajele operelor lui rămân exemple de stereotipuri umane. Auzim destul de des oameni care citează din operele sale, fara ca macar să realizeze că fac acest lucru ( vezi situaţia politică din România ), vedem copii revoltaţi şi cam “fuduli” ( că prostia nu e un defect suficient pentru a nu putea fi un intelectual arogant ) care ilustrează perfect cucoanele Schiţelor şi pe Goe..nu oricare Goe, Domnul Goe ( acel James Bond al epocii sale).

Acum că ştim cam unde ne plasăm spaţial şi temporal, mă miră faptul că mai e nevoie de o altă dovadă pentru a demonstra că I. L. Caragiale este un simbol al umorului românesc şi că este nevoie de un monument ca să-l reactualizeze.  Nu e cumva o contradicţie în procesul acesta de apreciere? Nu  e suficient că urmărim atât de fidel scenariul? E amuzant dar mă şi bucură. Asta e o speranţă că dacă ne amintim ce spunea nenea asta, spiritul civic o să ne copleşească iar bunele maniere o să zburde fără întrerupere până o să ne drege sufletele. (hilar)

Avem deci, Bucureştiul de altă dată a lui Caragiale  interpretat de sculptorul Ioan Bobolea în “Căruţa cu paiaţe”. Această lucrare adună laolaltă cele mai importante personaje imaginate de Caragiale dar şi o sculptură care îl infăţişează pe dramaturg. Un monument din bronz masiv, înalt de peste 4 metri, care cântăreşte aproape o tonă pentru fiecre personaj, surprinde ironic personajele scenetei in forma lor naturală.

Mes Chers, A bientot! Şi să ne vedem cu bine data viitoare !

Arta si artistii. Stefan Luchian si Bianca D.

Pentru că nu m-am hotărât care să fie artistul pe care vreau să îl elogiez astăzi, o sa va prezint două personalităţi fulminante ale României. Vă rog să vă alegeţi preferatul după placul dumneavoastra! Pot afirma cu tarie că sunt doi artişti români foarte cunoscuţi pentru operele lor. Ambii au reuşit să ajungă în casele oamenilor prin arta lor şi prin perseverenta de care au dat dovada pe parcursul vieţii. 

Voi începe cu Ştefan Luchian, un celebru pictor român al anilor 1900 ( 1968-1916) denumit şi poetul plastic al florilor.  Pictorul s-a născut la Botoşani însă se înscrie în la clasa de pictură a  Şcolii Naţionale De Arte Frumoase din Bucureşti, pe care o absolvă cu un “Cap de expresie” şi un “Studiu după natură”. Artistul îşi găseşte inspiraţia din operele marelui pictor român Nicolae Grigorescu, după care îşi dezvoltă geniul creator la Şcoala din Munchen unde stuadiază şi execută operele lui Correggio şi Rembrandt. La Academia Julian din Paris cunoaşte un nou stil de expresie, impresionismul, care infuenţează modul artistului de a picta de până atunci. În opera “Ultima cursă de toamnaă  se regăsesc stilurile de pictura a lui Manet şi Degas dar şi modul de a trăi cu care se obişnuieste la Paris.

Înapoi la Bucureşti, Ştefan Luchian continuă să lucreze pâna la sfârşitul vieţii cu devotament şi dorinţă pentru operele sale chiar dacă boala şi sărăcia îl chinuiau. O afecţiune a măduvei spinării şi lipsa unei vieţi îndestulate îl alungă pe pictor din mediile culturale, într-un scaun cu rotile de unde reuşeste însă să işi expună lucrarile la numeroase expozoţii pentru a-şi face operele cunoscute.
Stefan Luchian a ramas în memoria noastră  pentru capodoperele sale florale, pentru peisajele şi portretele care inspiră o mare usurinţă, naturaleţe şi modestie a gestului creator. Arta a rămas singura placere a lui Luchian şi a continuat să picteze chiar si dupa ce degetele i-au paralizat, atunci cand trebuia sa-si lege pensula de incheietura mainii pentru a duce la bun sfarsit imaginile interioare transpuse pe panza.

Opere:

  

A doua “personalitate” este una autohtonă, pot spune, care îşi desfasoară activitatea-talentul doar în ţară. A cunoscut o ascensiune extraodinară în ultimii ani când a devenit una dintre cele mai populare şi cunoscute vedete din România. O persoană celebră pentru colaborarile sale dar şi pentru puterea ei creatoare. Un fel de hulk al nostru, acum frumoasa diva Bianca Draguşanu, este una dintre cele mai discutate opere de arta…o femeie care a reuşit singură să transforme o tipologie rubensciană într-o papusă Barbie ( fabricată în România, de aici vin micile defecte )

Spre deosebire de viaţa simplă şi deloc mulţumitoare al lui Ştefan Luchian, Bianca reuşeste să îşi pună în valoare talentele şi să vândă întregii lumi operele sale. O tânară talentată, model, designer vestimentar şi asistenta tv ( poate mai are şi ale realizari pe care nu le cunosc şi vreau sa imi accept vina ).

Opere:

Vă rog să mă corectaţi dacă am pus o denumire gresită pentru pozele divei.

În cocluzie spun doar atat: Ai grijă ce îţi doresti ( sau ce model în viaţă îţi alegi ) că poate ţi se întâmplă !

Puterea gandului – Ion Ratiu

Incep prin a spune ca sunt bucuroasa ca am primit un feedback la articolul meu anterior de la o persoana pe care nu aveam cum sa o cunosc. Ceea ce m-a bucurat si mai tare a fost faptul ca era de la o italianca, care studiaza Arts Management in Italia, deci nu numai ca am reusit sa atrag persoanele pasionate de arta dar reusit sa ies din carapace si in lumea blogurilor din intreaga lume.

Am inceput cu partea cea buna pentru ca m-am decis ca de acum inainte articolele mele sa fie mai acide si poate suparatoare pentru ca vreau ca acest spatiu sa permita tuturor sa-si exprime punctul de vedere. Am nevoie de aprobarea sau dezacordul vostru, al tuturor, cu privire la ceea ce vad si ceea ce scriu pentru ca doar asa voi reusi sa-i conving pe ceilalti sa priveasca frumusetea in profunzimea ei. Ma supara sa vad ca tinerii accepta asa usor tot ce li se da, nu vor sa stie de ce, nu vor sa stie daca e potrivit pentru ei sau daca inseamna ceva…luam totul de-a gata, nu mai vrem sa gandim, ne lasam condusi de diferiti formatori de opinie doar pentru a fi iubiti si acceptati de societate.

Imi doresc ca oamenii sa fie fericiti si sa traiasca fara sa mai conteze parerea unor straini care oricum nu vor iubi niciodata pe nimeni mai mult decat interesul lor. Vad multe fete care se chinuie sa mearga in sandale cu tocuri mari, din care ies pe unde nici nu te astepti toate degetelele 🙂 apoi sunt si papucii aceia hidosi si foarte inalti care sunt foarte la moda acum, mai sunt si colierele acelea mari, stralucitoare si extraordinar de grele pe care le poarta la gat. Eu stau si ma intreb ce o fi in capul lor si cum ajung asa disperate dupa faima.

In publicitate invatam ca imaginea e mai importanta decat 1000 de cuvinte, regula care chiar se aplica si in cazul imaginii personale 🙂 Acesta este subiectul pe care vreau sa-l dezvot, eu cred cu tarie ca exista si exemple de urmat chiar si in societatea contemporana romananeasca.

Ion Ratiu este exemplul meu de astazi pentru ca vreau sa reamintesc ca puterea gandului este cea mai mare forta a omului si e periculos sa nu o folosim. Sa ne amintim cuvintele unui admirabil om care a luptat pentru acest drept la care am renuntat  „Voi lupta pana la ultima mea picaura de sange ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine”

Impresionant, nu-i asa?

In 6 iulie 1917 la Turda s-a nascut unul dintre cei mai buni politicieni pe care i-a avut Romania vreodata. Ion Ratiu, un transilvanean dintr-o familie de luptarori a cauzelor nationale timp de mai multe generatii, a urmat scoala din Turda si mai apoi Facultatea de Drept din Cluj. Un om cu o dorinta arzatoare de cunoastere si dreptate a obtinut si o diploma in economie la Universitatea Cambridge care l-a ajutat sa devina un om si in societatea londoneza unde a devenit ziarist, om de afaceri, etc.

Omul politic si intelectualul, Ion Ratiu, desi in exil a continuat sa lupte pentru drepturile romanilor, pentru libertatea lor de a gandi si de a-si exprima opiniile si indiferent de functia pe care a ocupat-o in Regatul Unit a ramas un puternic sustinator al valorilor poporului roman.

Alaturi de aceste cuvinte care trezesc un puternic spirit civic ( cel putin in mine ), Ion Ratiu a lasat mostenire poporului roman un adevarat exemplu de om care a luptat pentru ideile sale! Toate gandurile lui care astazi constituie drepturi stau la baza democratiei iar unul dintre pionii democratiei este libertatea oamenilor de a gandi si a se exprima liber, fara constrangeri sau temeri. Nu e un mare pacat sa nu cunoastem eforturile pe care oamenii de cultura ale unei alte epoci le-au facut pentru noi? Astazi avem dreptul sa consideram irosita munca unor oameni care au pornit o revolutie dar nu avem dreptul sa fim ignoranti!

Arta contemporana aplicata

Ce parere aveti voi despre arta contemporana??

Incep cu aceasta intrebare pentru ca tare mi-ar placea sa aflu ce parere au oamenii simpli despre arta contemporana. De multe ori am observat in interviuri ca nici oamenii de cultura, nici marii artisti nu inteleg prea bine despre ce este vorba intr-o lucrare de arta contemporana si de aici a pornit dilema aplicatiei ei 🙂 Ma tem ca majoritatea oamenilor nu sunt prea interesati sau nu au timp sa cerceteze indelung intelesurile ascunse ale unei lucrari si o iau ca atare. Poate aleg o lucrare pentru ca le plac culorile sau pentru ca au un perete alb si daca tot moda dicteaza ce trebuie sa avem sau cum trebuie sa aratam ca sa fim apreciati in societate facem un mic compromis ( asta pentru ca oricum suntem prea stresati sa venim cu inovatii sau sa cautam sa fim diferiti ).

arta contemporana museu

As vrea sa va arat o serie de lucrari reprezentative care sunt foarte mult promovate in fiecare zi si o serie de lucrari uimitoare de care noi toti am cam uitat. Insist cu acest subiect pentru ca regasim arta peste tot, in fiecare loc si in fiecare persoana si daca nu intelegem cu adevarat intelesul ei, riscam sa fim doar “sorcove” ( ca sa fiu in trenul emisiunii Masterchef ).

Eu cred ca tot ce e simplu e frumos si mai cred ca frumusetea vine din dorinta de perfectiune care e provine din multi ani de incercari esuate! Parerea mea sincera este ca aceasta modalitate de creatie nu-i lasa pe adevaratii oameni de geniu sa lucreze, sa prezinte si sa revolutioneze gandul pentru ca daca aceasta este arta, atunci artist poate fi oricine.

Am ales o serie de lucrari cunoscute si apreciate de comunitatile de artisti comtemporani pe care as vrea sa le privim  alaturi de alate lucrari celebre ale artistilor altor epoci.

Imi doresc sa fie cat mai vizibile diferententele. Vreau sa se observe dedicarea artistului care porneste o lucrare de la o tema bine stabilita, precizia detaliilor, complexitatea intregului scenariu construit intr-o singura imagine. Nici nu are rost sa insist acum pe mesajele care se ascund in spatele fiecarui element ale acestor grandioase opere de arta ( banuiesc ca o parte dintre ele ne sunt familiare tuturor ). Bineinteles toate acestea sunt doar pareri ale unui om simplu care pune accentul mai mult pe detalii.

Toata aceasta introducere am dorit sa conduca catre problema cu care o intalnesc eu in fiecare zi. Aceasta este compusa din oamenii cu care ma intalnesc si care ma fac sa ridic din sprancene. Societatea pe care o observ eu cred ca a uitat ( sau nu a cunoscut niciodata ) arta clasica, a uitat cat de exact este procesul creatiei, cata munca de cercetare si cat exercitiu necesita.  Acest lucru duce la o dezorientare a barbatilor care devin colorati ca niste papagali si a fetelor perfecte de tip Barbie, imbracate cu creatii proprii ale unor fetite de sub 5 ani. Ideea pe care o subliniez este ca mi-ar placea sa-si recastige clasicul locul pe care il merita in societatea actuala tocmai din dorinta ca fiecare om sa poata recunoaste si aprecia un adevarat artist si sa nu se mai lase pacalit de exemplele mediatizate care duc la o bulversare totala a tinerilor in cautare de identitate.  La fel ca in cazul unui tablou si oamenii isi fac o impresie despre ceilalti in primele 25 de secunde, cam de atat este nevoie ca sa convingem o persoana intr-o directie iar intotdeauna “less is more”

Consider ca lipsa unor reguli clare duc de multe ori la esec, toti incercam sa fim diferiti, sa ne facem remarcati prin orice mijloc si exageram cu scuza unui suflet de artist…”ziua vesel, noaptea trist” sau era invers? Oricum am incercat sa termin in acelasi mod cu realitatea pe care o simt. Am vazut un mare val de artisti in ultima perioada, aparuti de nicaieri, fara prea multe de spus dar care se incadreaza perfect in mediul acesta “artistico-boemo-social” si ma intreb daca avem oare nevoie de arta asta contemporana…si mai ales unde o folosim? Cu ce scop? Chiar asa se vede lumea prin ochii artistilor? ( inutila si de neinteles ?) Nu e  cumva cam mare enigma pentru o energie asa mititica? si cu ce o combinam? Sa nu uitam insa ca fiecare piesa de arta trebuie sa fie utila, acesta a fost scopul ei principal, fie ca doreste sa pastreze viu un tablou din natura, un personaj, o imagine, fie ca e doar un simplu mod de a infrumuseta si de a transmite sentimente, arta este conceputa pentru a fi folosita de om si nu invers.

the power of positive thinking

A durat foarte mult pana am reusit sa ma hotarasc asupra temei pe care vreau sa o abordez in acest mini-blog al meu 🙂 initial mi-am dorit ca el sa fie un spatiu unde toate lucrurile frumoase sa fie apreciate si prezentate armonios pentru ca fiecare dintre noi sa simtim acel impuls pentru a schimba ceva in felul de a “vietui” in zilele noastre.. asa ca am stat, am cercetat, m-am gandit si razgandit cu ce as putea sa incep iar concluzia care a venit dupa multe ore de cercetare a fost: Trebuie sa regandesc strategia!!

Argumentarea vine din ironia vietii! stiti despre Noaptea Muzeelor, s-a auzit peste tot, la tv, in presa si la toti tinerii artisti cu sufletul boem ( asta ca sa nu spun direct ca ma refer strict la imbracaminte, ca daca imaginea tot e modalitatea de a ne exprima non-verbal golul din cap, atunci tragem tare ) Asa ca dupa atata reclama, m-am hotarat sa merg si eu. Tot eram eu intr-un oras nou, frumos,academic, cu multe spatii verzi si o istorie a ahitecturala care m-a convins sa incep cu muzeul din P-ta Operei. Acolo stupoare, erau cel mult 15 oameni la intrare dar in schimb terasele erau pline ochi ( era doar o seara placuta de inceput de vara ). M-am amuzat, mi-am dat seama ca astia suntem si n-are nici un rost sa ma dau eu mai desteapta si sa scriu despre lucruri care nici nu interesaza prea mult si nici nu sunt intelese prea bine.

Un al doilea motiv care m-a convins sa schimb un pic planul initial au fost extensiile Biancai Dragusanu. O viata fara umor ( mai ales cu sarcasmul acela inteligent cu care ne loveste cateodata viata ) e cam goala, asa o vad eu, e ca o Cola fara bule! Sa revenim deci de la intamplarea cu pricina. Era o zi de vara, cam pe atunci cand se pregatesc scolarii de banchetul de clasa a8-a, iar eu eram intr-o bijuterie mica si nu prea populara ( crezusem eu, a durat pana am inteles ) unde vanzatoare era o doamna tare draguta si comunicativa foc. M-am bucurat tare cand a intrat altcineva in bijuterie si atentia doamnei s-a napustit asupra noii venite, era o fetita cam uratica si fara prea mult par in cap intradervar ( eu continui sa cred ca era doar din cauza frizerului a carui viata era condusa de principiul ” stapanul trebuie sa semene cu catelul lui, la frizura!” )… toata lumea era fericita, eu linistita, doamna vanzatoare vorbinda, fetita spunanda…pana cand am auzit ce vorbeau stimatele. Vanzatoarea incerca sa o convinga pe fata sa-si cheltuiasca banii pe un frizer mai bun care sa-i aranjeze parul sau sa mearga intr-o excursie cu banii ei iar fetita revoltata incerca sa-i explice doamnei fara pic de “stil” ca extensiile Biancai Dragusanu sunt cea mai buna investitie din lume si cum toatele fetele din clasa vor avea la banchet.

Astea fiind spuse am incalecat pe-o sa su v-am spus povestea asa.

Eu, pentru ca nu consider ca sunt in masura sa prezint lucruri deosebite intr-o maniera profesionista, fiind un simplu student la o facultate de stat din Romania, voi incerca prin acest blog doar sa conving cat mai multa lume sa ma ajute ( cu idei, poate ) sa ridicam niste semne de intrebare si sa dezbatem asa intr-o maniera personala frumusetea si arta contemporana :))

Eseu – proiect de drum lung

Buna! Incep prin a spune ca acest mic proiect indeplineste o functie absolut stiintifica 🙂 pentru ca el reprezinta examenul la una dintre materiile pe care le studiez eu la Masterul de Publicitate pe care il urmez. Deci, daca tot trebuie sa povestesc despre ceva ,aleg sa pun accentul pe lucrurile frumoase care ma fac pe mine sa fiu fericita (am inceput cu ‘deci’ urmat de virgula, nu pentru ca am uitat de tot regulile de scriere pe care le-am invatat in clasa a 4a, ci pentru ca imi amintesc cu placere de filmul “Finding Forrester” cu Sean Connery; un film care prezinta o poveste foarte optimista si motivanta 🙂 try it! ) 

Eu sunt o tipa foarte optimista si imi place sa cred ca lucrurile o sa se dreaga intr-un final…asta si pentru ca sunt un om tare pretentios in ceea ce priveste cam tot ce se invarte in jurul meu si e cam singura solutie ca sa nu ma deprim total. Aleg mancarea cu atentie desi imi place la nebunie sa mananc, hainele reprezinta o pasiune pentru mine si voi dezbate mai pe larg problema asta, asadar presupun ca nu mai e necesar sa spun cat de mult conteaza felul in care ne imbracam, am pretentii mari pana si la joburi chiar daca experienta nu imi permite asta.

Ca sa nu mai lungesc povestea, incerc sa definesc rolul acestui prioect ca fiind o modalitate de a face putin Pr pentru lucrurile frumoase si importante care cred eu ca ar trebui promovate. Si daca tot veni vorba, sper sa reusesc sa conving cat mai multi oameni sa citeasca ideile mele revolutionare si sa ma ajute sa ne motivam unii pe altii sa folosim timpul mai cu folos!